UNIUNEA EUROPEANA
GUVERNUL ROMANIEI
Investim in mediu. Credem in viitor.
ARIA NATURALA PROTEJATA
NGE
INSTRUMENTE STRUCTURALE
2007-2013
Proiect co-finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala
NGE - Specii Protejate
 

  Specii protejate

Myotis bechsteini

Denumire ştiinţifică: Myotis bechsteinii.
Denumire populară: Liliac cu urechi mari.
Încadrare taxonomică: Ordinul Chiroptera, Familia Vespertilionidae.
Cod Natura 2000: 1323.
Habitat: Izvoarele Carașului, Cheile Carașului.
Descriere şi identificare: Specie de mărime medie are pavilionul urechii foarte mare, de peste 20 mm, îndoit înainte, aproape jumătate depăşeşte nasul iar marginea externă cu 9 pliuri transversale. Aripile sunt foarte late şi scurte. Blana dorsală de culoare brună pal spre brun roşcat iar partea ventrală este cenuşie deschisă. Lungimea este de 45-55 mm, anvergura aripilor de 250-300 mm iar greutate de 7- 14 g.
Ecologie şi comportament: Adăposturile de vară sunt scorburile copacilor, fisurile stâncăriilor. Adăposturile de hibernare sunt peşterile cu 3-7°C şi umiditate relativă foarte mare. Preferă pădurile de amestec, dar este prezentă şi în pădurea de conifere. Vara urcă până la 800 m altitudine, iar adăposturile de iarnă ajung până la 1100 m. Specie solitară în perioada de hibernare, vara formează colonii foarte mici sau este solitară. În repaus nu-şi lipesc aripile şi pavilioanele mari ale urechilor la corp ci le proiectează liber în mod caracteristic. Zborul este lent, jos şi greoi din cauza conformaţiei aripilor. Se hrăneşte cu fluturi, ţânţari, lepidoptere nocturne, pe care le prinde din zbor sau de pe ramuri.
Starea de conservare: Defavorabilă.
Utilizare umană: Specia nu are utilizare. Habitatul de maternitate și hibernare (peșterile/pădurile) este degradat prin obturarea intrărilor, exploatarea silvică, poluare și turism. Habitatul de hrănire este afectat prin tăierea aliniamentelor de arbori, exploatarea forestieră, poluarea apelor.
Recomandări: Reconstrucția ecologică a cavităților, protejarea acestora cu grilaje, reducerea semnificativă a exploatării forestiere, menținerea apelor curate, evitarea folosirii insecticidelor și pesticidelor, evitarea deranjării coloniilor și exemplarelor izolate din peșteri, păstrarea culoarelor de zbor formate din lizere și aliniamente de arbori pe limite de proprietate, păstrarea arborilor bătrâni, uscați.

inapoi
Vizitatori unici: 84325

PROTEJEAZA SPECIILE © 2012 | Termeni si conditii
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau Guvernului Romanie
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe co-finantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro
Creat de